Instituția financiară nebancară Viva Credit IFN SA a revoluționat piața financiară din România fiind prima companie ce a introdus conceptul de “ Credit până la salariu”. De asemenea, conține o gamă variată de împrumuturi ce se pliază pe necesitățile fiecăruia dintre noi: de la împrumuturi rapide oferite online până la credite de nevoi personale. Viva Credit este cea mai bună opțiune în rezolvarea unor situații ce nu suportă amânare.
Descrierea Serviciilor Viva Credit
Despre companie
Această companie a luat naștere în 2010 fiind încă de la început un pion esențial pe piața locală. Având atât experiență cât și vechime în România, instituția se updatează în mod constant ținând astfel pasul cu ritmul accelerat în care se dezvoltă societatea.
Viva Credit este foarte activă în mediul online și pe rețelele de socializare precum Facebook, Linkedin sau YouTube. Deține totodată aplicații pentru Android și Ios, dar și un blog și forum. Numărul vizualizărilor de pe aceste site-uri fac ca popularitatea Viva Credit să fie justificată fiind totodată cel mai pertinent argument în aducerea unui aport considerabil pe piața din România, dar și în viețile de zi cu zi ale utilizatorilor.
Așadar, această companie face posibilă accesarea de împrumuturi oricărei persoane care le solicită și implicit pune la dispoziție foarte multe informații cu privire la tipurile de credit. Fiind prezentă în aproape toate mediile din România, Viva Credit îți poate răspunde prompt la întrebări legate de problemele tale și te ajută să găsești cele mai eficiente soluții ce duc treptat la rezolvarea acestora.
Compania este foarte atentă la nevoile celor din jur și tocmai datorită acestui lucru, în ultimii ani profitul firmei s-a triplat în comparație cu anul înființării. Evoluția exponențială Viva Credit pe piața din România și-a adus aportul și în creșterea forței de muncă a companiei. Dacă la înființare, instituția număra doar 8 angajați, ei bine, în urmă cu doi ani au fost raportați ca fiind peste 60 de persoane angajate.
Având ca scop rezolvarea impasurilor financiare, cei care solicită ajutor din partea Viva Credit pot beneficia de un program de lucru cu publicul ce are un spectru larg întrucât site-ul companiei are un design simplu și ușor de accesat. Poți apela online la un împrumut chiar de pe pagina oficială Viva Credit reducând astfel la 0 timpul pe care l-ai fi petrecut în trafic sau în fața unui ghișeu foarte aglomerat.
Aplicațiile companiei pot fi descărcate rapid astfel că accesarea contului tău de credit va fi mult mai simplă.
Viva Credit oferă utilizatorilor posibilitatea de a se bucura de unul dintre cele mai bune servicii de pe piața de creditare din România conform părerilor acestora. Există departamentul de Relații cu clienții cât și cel în vederea obținerii unui împrumut. Așa că angajații Viva Credit pot fi contactați prin serviciul de email, prin SMS, pe chat live sau la telefon.
Această companie de creditare are sediul social pe Bulevardul Iancu de Hunedoara Nr.8, sectorul 1 București. Este o instituție înregistrată în Registrul General al Băncii Naționale a României ce respectă reglemetările legislative în vederea acordării creditelor de consum, dar și Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 50/2010.
Criterii de acordare credite Viva Credit
Vârsta minimă necesară este de 20 de ani. De asemenea, este foarte important și numărul minimal de documente precum cartea de identitate și dovada unui venit stabil din salariu, pensie sau Persoană Fizică Autorizată (PFA) și un cont bancar sau un card.
CUM SE OBȚINE UN ÎMPRUMUT ÎN VIVA CREDIT:
- Completezi cererea de credit Online
- Primeşti decizia rapid
- Banii sunt transferaţi în cont în aceeași zi
- La data scadenței, se rambursează automat cu card de debit
CERINȚE DE CREDIT ÎN VIVA CREDIT:
VÂRSTA DE LA 20 LA 100
CARTE DE IDENTITATE
Avantajele și dezavantajele Viva Credit
Viața este un lung șir de întâmplări și situații neprevăzute. Așa încât nu tot ceea ce ne dorim se va îndeplini mereu sau nu tot ceea ce plănuim să facem are finalitatea mult visată.
Pentru situații de acest gen avem nevoie de un back-up sau o măsură de siguranță la care să apelăm. De cele mai multe ori nu este o plăcere să ne confruntăm cu o problemă mai ales dacă rezolvarea ei implică o anumită sumă de bani pe care nu o deținem în momentul respectiv.
Aici intervine rolul acestei măsuri de siguranță reprezentată de obicei de o instituție financiară nebancară precum Viva Credit. Deși poate suna pretențios, compania are un scop simplu și precis, acela de a-ți rezolva micile sau marile urgențe cât mai repede cu putință.
Ca sa poți beneficia de un împrumut acordat de Viva Credit trebuie să urmezi o serie de pași foarte simplii precum dovada faptului că deținem un act de identitate și un document care să ateste veniturile înregistrate lunar. Aceasta poate fi o adeverință de salariu, taloane de pensie, extras de cont, fluturaș de salariu sau fișă de venituri. Împrumuturile oferite de instituție se realizează online.Așa încât nu mai este necesar să te deplasezi la sediu pentru a semna vreun document. De asemenea, nici cei de la Viva Credit nu vor veni la domiciliul tău sau vor trimite alți parteneri.
Avantaje sunt nenumărate și putem începe prin a sublinia:
- Rapiditatea cu care se acordă un astfel de credit de către agenții Viva Credit fără a fi nevoit să menționezi ce vei face ulterior cu banii. Avem nevoie doar de o conexiune la internet, iar aprobarea unui împrumut va avea loc în cel mult 24 de ore din momentul în care trimitem numărul de acte care este unul minimal.
- Faptul că un credit se pliază pe necesitățile oamenilor constituie un ajutor fantastic pentru solicitant întrucât se pot împrumuta sume pornind de la 100 de RON și până la 2000 de RON. Rambursarea integrală a creditului se va face pe o perioadă de 35 de zile.
- Transparența dar și confidențialitatea de care Viva Credit dă dovadă de fiecare dată fac doar să întărească ideea că cel ce apelează la companie a luat deja cea mai bună decizie în legătură cu viitorul său. Încă de la început se va aduce la cunoștință cât va fi suma datorată întrucât dobânda este fixă, iar costul acesteia nu suferă absolut nici o transformare pe toată perioada creditului.
Când vorbim de confidențialitate, Viva Credit are un proces riguros și se angajează să protejeze datele personale astfel că vei fi informat mereu cu privire la modul în care sunt gestionate drepturile tale și modul în care ești protejat de către lege.
- Aplicarea exclusiv în mediul online este un alt avantaj dat fiind faptul că poți accesa un împrumut de la Viva Credit doar prin intermediul unui SMS, telefon sau al unui chat live la orice oră din zi și din noapte.
Dezavantaje:
- Vârsta minimă la care se poate solicita un astfel de credit este de 20 de ani.
- Dobânda de penalizare de 1,2% se percepe și pe fiecare zi de întârziere și nerespectare a contractului și va continua până la rambursarea efectivă a creditului inițial.
Produse și servicii Viva Credit:
- Viva Credit – Viva Personal
Este foarte important de reținut faptul că Viva Credit ține cont de părerile oamenilor astfel că paleta sa de servicii este una dintre cele mai variate de pe piața din România. Deși este o companie specializată în imprumuturi pe termen scurt ea mai acționează și separat oferind credite de nevoi personale denumite Viva Personal ce conțin produse cu un profil diferit. Accesând aceste credite ne putem satisface dorințele primind cea mai bună ofertă, dar și dobândă și rate fixe pe durata contractului.
Periaoda de rambursare a împrumutului este de 3 luni ceea ce îți oferă și mai multă libertate să te bucuri de planurile ce în trecut păreau de nerealizat. În cazul accesării unui credit Viva de nevoi personale trebuie specificat faptul că numărul documentelor este minimal.
- Viva credit până la salariu- este recomandat de către clienți datorită transparenței informațiilor ce trebuie menționate, dar și rapidității de încărcare a actelor și examinării cererii de credit.
- Viva Credit vine și în sprijinul clienților cu venituri reduse oferind o soluție de a obține credite de până la 2000 de RON printr-o gamă largă de modalități precum SMS, telefon, online( aici avem un chat live sau chiar email). Datorită flexibilității serviciilor sale, Viva Credit este foarte populară în domeniul financiar deoarece e preferată de o mulțime de oameni.
- Refinanțarea creditului deja existent.
Chiar instituțiile nebancare recomandă acest tip de serviciu doar dacă există capacitatea de rambursare și îndrumă totodată spre împrumuturi pe termen scurt ce duc la soluționarea unor urgențe. În cazul în care nevoile persistă se poate acorda o refinanțare a creditului. Acest lucru se realizează dacă se solicită cu 5 zile inainte de data scadentă a rambursării.Astfel că refinanțarea nu se acordă automat. Ea poate fi accesată după ce se face plata integrală a dobânzii datorate pentru creditul inițial. Toate aceste lucruri sunt numai în avantajul clientului deoarece comisionul de refinanțare este zero.
Beneficii de împrumut Viva Credit:
Se poate spune că Viva Credit vine la pachet cu foarte multe beneficii. Această afirmație este justificată de nenumărul considerabil de persoane ce apelează zilnic la instituția nebancară.
- Acordarea foarte rapidă a creditelor
- Interacțiunea permanentă cu oamenii prin orice mijloc de socializare au făcut din Viva Credit un partener de încredere la care apelăm atunci când avem nevoi ce nu suportă amânare.
- Dincolo de serviciile de cea mai bună calitate, compania ne implică în câteva concursuri și activități dacă suntem clienți Viva Credit, dar și rubrici de Educație Financiară atât de necesare. De asemenea, ne învață cum să ne gestionăm veniturile astfel încâtsă avem suficienți bani, ne arată cum să distribuim corect finanțele în funcție de cheltuielile prevăzute sau neprevăzute, dar și cum să economisim și să fim relaxați din punct de vedere financiar.
- Implicarea Viva Credit în viața noastră este una considerabilă întrucât putem dezbate împreună probleme pe teme ca ”modul de a economisi corect” sau „organizează-ți cumpărăturile chiar înainte de a le efectua”. Compania își merită din plin locul fruntaș în România pentru că acceptă contracte și cu persoane aflate pe lista neagră, adică oameni restanțieri ce figurează în baza de date a unui Birou de Credit. Agenții instituției analizează aceste restanțe spre acordarea de noi credite.
- Un alt beneficiu este salariul minim de 500 de lei care se află sub nivelul minim pe economie și cu ajutorul căruia se poate împrumuta suma maximă.
- Există oameni care au acces redus la credite pentru a-și soluționa problemele financiare pe termen scurt, iar aici apare sprijinul atât de eficient și necesar al Viva Credit. Tranzacțiile se desfășoară doar prin cont bancar astfel încât nu se lucrează cu cash și întregul proces este mult mai rapid.
- Aprobarea unei cereri depuse pentru o finanțare la Viva Credit va dura puțin.
- Împrumutul până la salariu, de exemplu, nu are o valoare considerabilă și poate fi rambursat într-o singură rată.
- Nu este necesară nici prezența giranților sau a garanțiilor. Mai mult decât atât, nu se percepe nici comision sau alte penalități de înapoiere anticipată a creditului, ci numai o dobândă zilnică de 1,2%.
Așa cum am specificat anterior, Viva Credit sugerează și încurajează creditarea responsabilă.
VIVA CREDIT – DATE COMPANIE:
DATELE DE CONTACT:
Sediul Central
Bulevardul Iancu de Hunedoara 8
011732 Bucuresti
e-mail: info@vivacredit.ro
telefon: 021 303 0080
Dobânzi Viva Credit:
Tipurile de împrumut Viva Credit diferă de la o persoană la alta și se accesează în funcție de necesități. Dobânzile pentru fiecare credit în parte sunt diferite așa că dacă apelezi la un Viva Credit de Nevoi Personale cu rambursare pe o perioadă de 3 luni dobânda se va calcula astfel:
EXEMPLU – La acordarea unui credit cu valoarea de 5000 de lei cu rata anuală a dobânzii de 219% și comision de analiză dosar de 200 de lei, rata lunară va fi de 2.435.40 de lei. Dobânda anuală efectivă (DAE) este de 767%, iar valoarea totală rambursabilă va fi de 7.306.20 de lei.
Pentru creditele până la salariu dobânda zilnică va fi de 1,2%. Practic, pentru un împrumut de 200 de lei pe durata a 10 zile, suma finală de înapoiat va fi de 224 de lei.
Se preconizează ca până la sfârșitul acestui an Viva Credit va avea 20.000 de credite acordate. Așadar, instituția nebancară despre care vorbim este prima la care apelăm atunci când avem probleme financiare reprezentând totodată un real ajutor în rândul multor persoane.