Ferratum este varianta câștigătoare când avem nevoie de un spijin de nedejde. Oamenii tind să consume mai mult decât produc, iar asta va fi o problemă mereu pentru societate. Pentru astfel de cazuri și pentru multe altele Ferratum Group este cea mai bună opțiune.
Descrierea Serviciilor Ferratum
Este bine de știut faptul că lumea contemporană se confruntă cu un fenomen numit „consumerism”. Acesta nu este doar o teorie economică ci este un anumit tip de comportament al omului care se manifestă în special în prezența abundenței.
Abundența modernă este de cele mai multe ori asociată industrializării combinate cu piața liberă. Tot ea încurajează această atitudine a populației de a cumpăra lucruri care nu țin de stricta necesitate.
Ce se întamplă însă dacă nu știm să gestionăm foarte bine tot ceea ce se comercializează, dacă nu știm să spunem stop sau dacă pur și simplu nu ne cunoaștem limitele?
Aici intervine o problemă ce tinde să se agraveze și să ia amploare odata cu trecerea timpului. Banii sunt încă din cele mai vechi timpuri în stransă interacțiune cu instinctul de conservare. Astfel că, deși trăim vremuri din ce în cemai prospere, probleme financiare pot apărea la orice pas. Iar atunci când ne lovim de lipsa banilor, o primă soluție ar putea fi prietenii sau rudele, însă uneori situația este de așa natură încât nici măcar ei nu ne pot oferi împrumuturi rapide din diverse motive. De un real ajutor în cazuri de acest gen sunt instrumentele financiare pe care le utilizăm și care sunt puse la dispoziție de instituții financiare nebancare.
De ce sa apelăm la aceste companii în defavoarea băncilor? Întrucât împrumuturile bancare presupun procedee lungi și anevoioase, cu multe documente de semnat și la fel de multe acte pentru a dovedi diferite bunuri. Instituțiile nebancare, însă ne oferă servicii rapide din cele mai variate cu criterii pe măsura ce se adaptează după necesitățile fiecărui individ.
O astfel de companie este Ferratum, ce are o reputație la nivel mondial, iar părerea acesteia cântărește greu atât pe teritoriul Europei, cât și în întreaga lume, fiind listată în Prime – Standard la Bursa de valori din Frankfurt. Este totodată un deschizător de drumuri în domeniul tehnologiei financiare, dar și al împrumuturilor mobile. De curând a proiectat și lansat o bancă revoluționară mobilă în Suedia, Norvegia și Germania.
Fondatorul companiei Jorma Jokela a dat naștere acestui grup „Ferratum” în 2005, iar ascensiunea instituției a fost una fulminantă încă de la înființare și până în prezent. Totul s-a dezvoltat atât de rapid încât Ferratum deține azi 1,5 milioane de clienti cărora le-au fost oferite unul sau mai multe credite în trecut, numărul total de conturi de utilizatori ajungând la 4,3 milioane. Chiar dacă sediul central este situat în Helsinki, Finlanda, renumitul grupt activează la nivel planetar fiind prezent în 23 de țări din Europa, dar și în America de Sud, Australia sau Noua Zeelandă.
Pentru a ne face o idee despre potențialul companiei Ferratum trebuie să analizăm încasările acesteia care în 2015 atingeau 111 milioane de euro cu un profit de 16,5 milioane de euro. Pe piața din România instituția a intrat în 2013 sub numele de Ferratum România I.F.N S.A.
Ne aflăm în plină eră a tehnologiei, iar Ferratum știe foarte bine cum să utilizeze aceste inovații tehnologice pentru a ne facilita viața. Dacă în trecut atât telefonul, dar și internetul păreau a fi de domeniul SF, află că astăzi oricare dintre noi suntem doar la un click distanță de tot ceea ce ne dorim. Putem accesa doar cu o apăsare de buton conturile bancare, putem achita facturi sau plăti rate. Ferratum se modernizează cu o viteză ce reduce dinstanțele dintre noi și ceea ce am visat să facem sau locuri în care am dorit vreodată să călătorim.
Compania activează pe baza extinderii geografice, încercând să diversifice în mod continuu produsele Băncii Mobile. Domeniul bancar trece printr-o perioadă de schimbări majore deoarece creșterea utilizării smartphone-urilor la nivel global, anunță o ascensiune și pe piața serviciilor bancare mobile. Și de această dată Ferratum cu experiența sa îndelungată are toate șansele și permisele favorabile să devină o bancă mobilă în epoca revoluției digitale.
Criterii de acordare credite Ferratum
- Pentru a primi un împrumut de la Ferratum trebuie să îndeplinim cateva condiții cum ar fi: vârsta minimă a persoanei este de 24 de ani.
- Nu este necesar să avem cont sau card bancar pentru a solicita un credit. Avem nevoie doar de numărul de telefon mobil și adresa de email personală.
- Rambursarea foarte rapidă a banilor prin diverse metode aflate la îndemâna fiecărui client.
Beneficii de împrumut Ferratum
- Noul trend în România este acordarea de credite prin SMS de la Ferratum ce sunt caracterizate prin rapiditate. Odată ce ne este acceptată cererea, banii vor intra în contul nostru. Astfel că tranzacția are loc imediat.
- Serviciile Ferratum se pot realiza online sau de pe orice dispozitiv mobil. Avem nevoie doar de o coneiune la internet, de un laptop, calculator sau telefon mobil pentru a trimite un mail sau un SMS.
- Suma împrumutată va creste direct propoțional cu fidelitatea clientului. Asta înseamnă că la accesarea primului credit Ferratum suma împrumutată va fi restricționată nefiind acordată suma maximă de exemplu. Însă după încheierea favorabilă a primei colaborări de ambele părți se vor ridica și eventualele restricții financiare și se pot accesa sume și mai mari de bani, trecând astfel la un prag superior.
- Compania este recunoscută și pentru confidențialitatea și respectul pe care îl are față de clienții săi. Acest principiu se aplică dacă o persoană utilizează, a utilizat sau intenționează să apeleze la serviciile prestate de Ferratum Group. Datele cu caracter personal cât și contractele se află sub stricta supravechere a instituției chiar înainte să intre în vigoare GDPR ce reprezintă un regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind protecția persoanelor fizice în legătură cu prelucarea și libera circulație a acestora.
CUM SE OBȚINE UN ÎMPRUMUT ÎN FERRATUM :
- Alegi creditul dorit
- Completezi solicitarea de credit cu suma dorita
- Primesti banii in contul tau bancar
CERINȚE DE CREDIT ÎN HORA CREDIT:
VÂRSTA DE LA 24 LA 100
CARTE DE IDENTITATE
Avantajele și dezavantajele Ferratum
Având un istoric greu de egalat în spate, este clar că alegerea unui credit de la Ferratum nu poate fi decât o idee bună. Dacă încă nu te-ai convins de multitudinea de beneficii pe care o are această instituție iată câteva criterii în acest sens:
Avantajele Ferratum:
- Ferratum asigură transparența condițiilor de creditare și ne ajută să ne orientăm către o rambursare responsabilă atunci când am accesat anterior un împrumut.
- Ne lărgește orizonturile începând cu educația financiară în așa manieră încât să găsim cea mai bună soluție spre rezolvarea problemelor cu care ne confruntăm. Ne ajută să înțelegem cum funcționează instrumentele financiare, iar această conștientizare este crucială în situația economică actuală. Devine vital faptul că atunci când faci un credit să ți se aducă la cunoștință dobânzile și perioada de creditare, avantajele și dezavantajele cardurilor de credit și cum să alegi cel mai bun împrumut. Toate acestea țin de educația financiară menționată anterior ce este oferită de Ferratum în cele mai bune condiții.
- Un alt avantaj îl reprezintă modul inteligent în care poți accesa banii trimiși de Ferratum în urma creditului.
- Flexibilitatea este un criteriu difinitoriu al instituției întrucât poți trimite oricând o cerere de credit rapid, la orice oră din zi și din noapte. Împrumuturile poti fi oferite online fără să mai fi nevoit să te deplasezi la sediu. Decizia unui credit rapid se ia deseori foarte repede.
- Primul împrumut Ferratum are dobândă 0% dacă este rambursat la perioada scadentă prezentă în contract. Poți accesa astfel până la 1900 de RON fară dobândă pe o durată de 62 de zile.
- Creditul prin SMS poate fi solicitat începând cu cel de-al doilea împrumut Ferratum.
- Rambursarea se face foarte ușor putând fi realizată prin mai multe mijloace precum transferul bancar sau depunere numerar.
- Numărul de acte necesare pentru o cerere de credit Ferratum este minimal așa încât trebuie să doar poza de buletin și o dovadă de a veniturilor (extras de cont, salariu, talon de pensie, etc.) Agenții companiei pot fi contactați pe whatsapp la numarul 074456904 sau pe mail: clienți@ferratum.ro .
Dezavantajele Ferratum
- Un dezavantaj al creditului Ferratum ar putea fi reprezentat de creșterea dobânzilor. Aceasta este de fapt o măsură de siguranță a companiei la care apelează atunci când clientul întârzie cu rambursarea împrumutului și depășește cu mult data scadentă.
Produse și servicii Ferratum
Ferratum te ajută să îți identifi nevoile și să găsești soluții optime pentru a le depăși. Principalul scop al accesării unui credit este rezolvarea micilor urgențe într-un timp cât mai scurt însă Ferratum merge dincolo de aceste situații neprevăzute care pot fi rezolvate cu ușurință dacă apelăm la sprijinul companiei. Astfel instituția ne propune să ne urmăm dorințele și ne învață să gândim puțin „outside the box„. Ce înseamnă aceste lucru în termeni financiari? Înseamnă că trebuie conștientizăm cum să punemproblema atunci când avem dificultăți și cum să ne setăm gândurile spre a fi mai optimiști în soluționarea acesteia și cum să avem o mentalitate bazată pe dezvoltare și siguranță economică. Tot Ferratum este cea care ne poate oferi această relaxare financiară prin gama de creidte care ni le poate pune la dispoziție:
- Credit rapid – Ferratum Money propune credite rapide, disponibile aproape imediat și confidențiale pentru utilizatori. Serviciile pot fi accesate online sau de pe alte dispozitive mobile, iar o decizie privind acordarea unui credit durează în general doar câteva minute. Clienții pot solicita credite cu valoarea cuprinsă între 50 și 5000 de euro. Instituția nebancară oferă de asemenea împrumuturi în rate atât pentru persoane fizice cât și pentru persoane juridice ce pot fi întrepinderi mici cu palmares de succes. Situațiile în care este necesară solicitarea unui credit rapid sunt variate: acesta se dovedește a fi util pentru o urgență medicala minoră sau pentru a repara instalația de încălzire sau pentru micile reparații ale mașinii. Totodata este foarte folositor când vrem să facem un cadou persoanelor dragi, iar ocazia nu suportă amânare până la salariu.
- Credit de nevoi personale Ferratum accesat online. Întâmplările neprevăzute apar frecvent, nu ocolesc pe nimeni și se petrec nu doar o dată fiecăruia dintre noi. Când ai hotărât că poate în sfârșit e cazul să pleci în vacanță și situația financiară nu e tocmai roz trebuie să apelezi la cea mai avantajoasă variantă de sprijin. Poți opta pentru un credit de nevoi personale sau poți împrumuta bani de la familie și prientei sau pru si simplu poți să rămâi cu restanțe pe lunile ce urmează. Ei bine, cea din urmă situație este de evitat fiindcă cel mai probabil și luna viitoare bugetul este foarte bine calculat, iar facturile și chiria nu te asteaptă pentru a te stabiliza din punct de vedere financiar. Alegerea se află în mâinile noastre , astfel că fie alegem un împrumut de nevoi personale cum este cel de la Ferratum, rapid, flexibil și fără alte bătăi de cap, fie alegem procedee mai grele.
- Credit prin SMS – această variantă de împrumut poate fi accesată doar la al doilea credit Ferratum și are ca scop acordarea de microcredit facilitând în acest mod accesul oamenilor la un împrumut rapid.
- Credit până la salariu: Compania Ferratum poate acorda credite cu sume cuprinse între 200 si 10000 de RON și se rambursează atunci când primim salariul (asta în cazul unui credit rapid) sau pe o perioadă de 12 luni (în cazul unuia de nevoie personale). Aceste lucruri se produc și se calculează în funcție de suma de care avem nevoie atunci când solicităm creditul, unde mai pui și timpul scurt în care poți beneficia de bani. Practic împrumutul va intra în contul tău în aceeași zi în care se depune cererea de acordare. Și de această dată Ferratum ne arată că mereu există soluții, iar susținerea de care ne putem bucura din partea companiei este una simplă și eficientă recomandată de peste 30000 de oameni mulțumiți.
Dobânzi Ferratum :
Accesarea primului credit are 0% dobândă dacă este rambursat până la data scadentă.
De exemplu, plata unui prim împrumut Ferratum de 200 de RON pe o perioadă de 15 zile neachitat la timp se va calcula astfel: la costul creditului inițial se va adăuga dobânda de 38 de RON întrucât DAE( Dobânda Anuală Efectivă) este de 6791%.