• Utile
  • Recenzii
  • Tutoriale
  • Contact

IFNcredit

  • Imprumuturi pentru companii si pfa-uri
  • Imprumuturi pe termen lung
  • Imprumuturi rapide la salariu

Cum să iei un împrumut rapid în mai puțin de 24 de ore

Junescu George Tutoriale Lasă un comentariu 1246 Vizualizări

Liderii economiei globale au dezbătut în 2016 în cadrul unui Forum organizat în Elveția oportunitățile și provocările noii revoluții industriale aflată încă la început, dar care își va arăta efectele în următorii 5 – 10 ani. Aici putem aduce fără doar și poate în discuție automobile fără șofer, imprimante care „printează” case de locuit, roboți cu inteligență artificială pe post de asistenți, toate acestea nu sunt desprinse din scenariul unui film SF, ci, estimează specialiștii, vor fi parte din viața noastră în următorii cinci sau zece ani. Iată ce înseamnă A patra revoluție industrial așa cum a fost ea denumită de către specialiști.
Haideți să facem împreună un exercițiu de imaginație și să încercăm să ne amintim numai ce tehnologie de comunicare foloseam acum 10 ani și ce folosim astăzi și ne vom da seama că viața noastră se va schimba foarte mult în viitorul apropiat.
Pentru că tehnologia evoluează atât de rapid trebuie să acționăm cu aceeași rapiditate dacă vrem să fim pregătiți pentru efectele noilor (r)evoluții industriale. Această dezvoltarea fulgerătoare ridică tot mai multe probleme și se află tot mai des pe buzele tuturor liderilor mondiali.
De ce oameni atât de importanți se îngrijorează de această eră a vitezei în care tehnologia este cea care face regulile?!
Ei bine, tocmai tehnologia este cea care va modifica stilul nostru de viață. Nevoia oamenilor de viteză și rapiditate a luat naștere tocmai din lipsa acută de timp pe care nici măcar nu o resimțim deoarece suntem acaparați de grijile zilnice.

Studiile arată că 65% din copiii care încep acum școala primară vor profesa în bresle inexistente astăzi

Această revoluție industrială va aduce cu sine anumite meserii existente astăzi și va lăsa fără loc de muncă milioane de oameni, dar, pe de cealaltă parte, va duce la apariția unor noi profesii și specializări de care astăzi nici măcar nu am auzit, care, la rândul lor, vor oferi locuri de muncă pentru alte milioane de persoane.
. Deci, dacă vă întrebați copiii ce vor să se facă atunci când vor fi mari, sunt șanse de peste 50% să numească o meserie care nu va mai exista atunci.

Roboții vor fi principala forță de muncă de mâine. De fapt este impropriu spus “de mâine” întrucât ei fac parte chiar azi din viața noastră. Îi putem atinge, vorbim cu ei sub diferite forme. De asemenea îi folosim în treburile casnice, la bănci, la plata facturilor, la supermarket. Ceea ce le lipsește este doar o formă umanoidă, precum a noastră pentru a putem spune că trăim printre roboți sau androizi așa cum mai sunt ei numiți.

Impactul tehnologiei în societatea contemporană

Pentru o analiză aprofundată a modului în care tehnologia a pătruns în viața noastră nu e nevoie să fii un fin observator a tot ceea ce ne înconjoară. Iar pentru omul din so¬cie¬ta¬tea de astăzi nu mai este un secret sau un subiect SF era tehnologiei deoarece el trăieşte cotidi¬an, constant şi în diferite forme cu această conştiinţă că face par¬te dintr-un asemenea sistem. Puterea sistemului tehno¬lo¬¬gic a devenit atât de mare şi de evidentă, încât fiecare dintre noi, indiferent de domeniul de activitate, resimţim ca parte integrantă a coidianului.
Tehnologia deține în zilele noastre poate cel mai important rol deoarece noi suntem cei care ne adaptăm în funcție de ea și încercăm să îi facem față întrucât tot ce se întâmplă este doar în avantajul nostru.
Să luăm drept exemplu, domeniul financiar din Romania care traversează chiar în acest moment o transformare de proporții colosale ce nu are cale de întoarcere. Ca orice alt sistem de la noi din țară și cel financiar s-a adaptat tehnologizării prin trecerea la mediul online și eficientizarea și facilitarea serviciilor pe care le pune la dispoziție în fiecare zi celor interesați.
Această schimbare poartă o denumire, are o formă de organizare și foarte mulți oameni capabili să o gestioneze. Se numește IFN și reprezintă totalitatea Instituțiilor Financiare Nebancare care activează pe piața din România și care în raport cu anii apariție la noi în țară s-a dezvoltat exponential.
IFN-urile au devenit foarte populare în rândul celor interesați de serviciile oferite deoarece prezintă foarte multe avantaje.
În primul rând se caracterizează prin creditarea rapidă.
Ce presupune un împrumut rapid? Accesarea aproape imediată a unui credit ce are ca scop rezolvarea unor probleme sau urgențe ce nu suportă amânare.

Ai nevoie urgentă de bani, dar iti este teamă să apelezi la creditele nebancare pentru că nu ști ce înseamnă acest lucru? Haide să vedem împreună cum stau lucrurile cu adevarat cu creditele rapide și să demontăm câteva mituri ce pun în umbră acest procedeu atât de benefic și îi fac pe oameni să fie sceptici atunci când au nevoie de un ajutor de la un IFN.
Acordarea sumelor mici

Nimic mai fals. Printr-un credit nebancar poti obtine si sume mai mari de bani. Cu toate ca majoritatea institutiilor dau sume destul de mici exista si IFN-uri care acorda imprumuturi rapide nebancare consistente.

Ilegalitatea acestora
Trebuie reținut faptul că aceste credite rapide nebancare, la fel ca si institutiile care le ofera, sunt legale. IFN-urile functioneaza in baza legii nr. 93/2009 privind institutiile financiare nebancare si sunt autorizate de Banca Nationala a Romaniei, aceeasi institutie care verifica si bancile. Legea privind institutiile financiare nebancare reglementeaza si felul in care sunt acordate imprumuturile rapide.

Dobânzile crescute

Acest lucru nu este valabil pentru toate creditele IFN. Dat fiind faptul ca în România activează o mulțime de IFN-uri, e firesc ca si oferta să varieze.Nu se acorda daca figurezi ca având un istoric negative la un Biroul de Credit

Fiecare institutie are propria politică de funcționare și propriile criterii de selecție astfel că fiecare companie nebancară decide cum acorda creditele rapide.

Nu le poti primi daca ai un imprumut la banca

Gresit. Poti beneficia de un credit nebancar chiar daca ai deja unul la banca. Mai mult, te poti folosi de un imprumut rapid pentru a-ti plati ratele la banca sau la un alt credit IFN neavantajos.

Consultanții instituțiilor nebancare își propun să vă aducă în atenție o serie de informatii utile referitoare la notiunea de creditare nebancara,asigurari, utilitati, etc. in asa maniera incat sa intelegeti foarte bine ce presupune aceasta, care sunt principalele avantaje ale acestor servicii, cum le alegeti si care este procedura de aplicare si acordare.
Scopul lor este de a concentra intr-un singur loc toate informatiile relevante in acest sens, pentru ca dumneavoastra sa ajungeti sa analizati cat mai rapid oferta existenta si sa alegeti ceea ce vi se potriveste. Desigur, informatiile care vă stau la dispozitie sunt prezentate in mod obiectiv, motiv pentru care nu veti afla doar care sunt avantajele imprumuturilor rapide.
De asemenea IFN-urile doresc să vă aducă la cunoștință si limitele pe care acestea le impun din anumite puncte de vedere, precum si notiunea de creditare responsabila, cu scopul de a evita imprumuturile paguboase pentru dumneavoastra ceea ce înseamnă de fapt o educație financiară corectă.

Recenzie
ifn

Suma

100 - 3,000 RON

Primul împrumut cu 0% DOBÂNDĂ

Durata de rambursare

1 - 30 zile

Aprobare

Azi

Recenzie
Viva Credit pareri si recenzie

Suma

100 - 2,000 RON

Primul împrumut cu 0% DOBÂNDĂ

Durata de rambursare

1 - 31 zile

Aprobare

Azi

Recenzie
Feratum pareri si recenzie

Suma

200 - 1,900 RON

Primul împrumut cu 0% DOBÂNDĂ

Durata de rambursare

1-30 zile

Aprobare

Azi

Recenzie
Credius pareri si recenzie

Suma

100 - 2,900 RON

Dobânda 79,63%

Durata de rambursare

7 - 30 zile

Aprobare

Azi

Recenzie
Telecredit pareri si recenzie

Suma

100 - 2,000 RON

Dobânda 1.2 % pe zi

Durata de rambursare

10 - 30 zile

Aprobare

Azi

Recenzie
Provident pareri si recenzie

Suma

100 - 2,000 RON

Dobândă 77,12%

Durata de rambursare

10 - 30 zile

Aprobare

Azi

Recenzie
Mobilocredit pareri si recenzie

Suma

100 - 2,000 RON

0% dobândă

Durata de rambursare

10 - 30 zile, cu posibilitate de prelungire

Aprobare

Azi

Recenzie
SmileCredit pareri si recenzie

Suma

100 - 2,000 RON

0% dobândă

Durata de rambursare

3 - 35 zile

Aprobare

Azi

Recenzie
Viaconto pareri si recenzie

Suma

150 - 600 RON

0% dobândă

Durata de rambursare

7 - 30 zile

Aprobare

Azi

Recenzie
FixCredit pareri si recenzie

Suma

100 - 2,000 RON

0% dobanda

Durata de rambursare

5 - 62 zile

Aprobare

Azi

Recenzie
Ocean credit pareri si recenzie

Suma

500 - 3,500 RON

0% dobanda

Durata de rambursare

30 - 90 zile

Aprobare

Azi

Recenzie
zaplo credit pareri si recenzie

Suma

200 - 2,000 RON

0% dobanda

Durata de rambursare

5 - 30 zile

Aprobare

Azi

Recenzie
Mindi credit pareri si recenzie

Suma

100 - 2,900 RON

0% dobanda

Durata de rambursare

7 - 30 zile

Aprobare

Azi

Împrumuturi rapide sunt cele care se obțin deseori într-un interval de până la 24 de ore și reprezintă o modalitate nou apărută, comodă şi rapidă de a împrumuta bani. Luând în considerare rapiditatea cu care totul se dezvoltă în jurul nostru e firesc că avem nevoie de o rezolvare a problemelor noastre financiare care sățină pasul cu acest ritm alerg al societății contemporane.

Creditarea rapidă vă poate ajuta în momente dificile, atunci când trebuie să plătiţi o factură sau au apărut cheltuieli neprevăzute, iar până la salariu mai e timp. Nu totdeauna sunt rude sau prieteni la care puteţi cere un împrumut. Avantajul de împrumut on-line este incontestabil – este ușor și eficient. Trebuie doar să urmăm o serie de pași simpli chiar din confortul propriei locuințe și banii sunt ai noștri.
Pentru a ne asigura că nu facem o alegere nefavorabilă care ne va afecta serios situația financiară pe viitor avem nevoie de un timp de gândire, de o analiză amănunțită a pieței de profil,dar și a ofertelor pe care companiile financiare le pun la dispoziție societății de consum.

Serviciile IFN-urilor sunt numeroase la fel ca și pașii ce trebuie urmați pentru a intra în posesia unui credit rapid în mai puțin de 24 de ore. Iată ce este de făcut.

Înainte de toate trebuie cercetată piața de profil pentru a ști foarte bine ce presupune acest lucru. De asemenea este necesar să îți identifici nevoile și să acționezi în consecință.

După ce ai stabilit că ai neapărată nevoie de un suport financiar, accesezi site-ul, numărul de telefon sau adresa de email a companiei nebancare cu care dorești să colaborezi. La celălt capăt al firului vei găsi cu siguranță oameni cu exepriență vastă în domeniu gata să tea jute și să te consilieze în cee ace urmează să faci în continuare.

Vei complete apoi un formular cu datele tale personale fără a menționa scopul pentru care dorești împrumutul și vei trimite documentația minimă pentru accesare unui credit. Actele necesare sunt de regulă o carte de identitate și o dovadă a unui venit lunar.

Ultimul pas este asteptarea în acordarea împrumutului. Nu trebuie să avem prea multă răbdare deoarece totul se desfășoară foarte repede, iar tranzacția se efectuează aproape imediat de la analiza eligibiltății clientului.

Tipuri de Credite Rapide

În continuare sunt detaliate căteva aspecte importante ce trebuie pe deplin înțelese înainte de a accesa un împrumut de a orice IFN din România.

Primul credit gratuit

Oferta primului credit gratuit este disponibil în cadrul mai multor companii care au produse financiare asemănătoare. Utilizați posibilitatea de a obține un împrumut fără garanții și, de asemenea, nu aveți nevoie de un garant. Acest prim împrumut cu dobândă 0 înseamnă că sum ape care ai accesat-o inițial va fi acceași cu cea pe care o vei înapoia la încheierea contractului de creditare.
Dar trebuie de luat în considerare că acest tip de serviciu este oferit doar clienţilor noi, doar primul împrumut se oferă fără procente! Dacă aveţi nevoie de o sumă mai mare decât cea care se acordă pentru prima dată de o companie nebancară , atunci vă puteţi folosi de Primul credit gratuit a câtorva companii în acelaşi timp.

Rata lunară a dobânzii

Credite rapide în România sunt o modalitate nouă, dar deja populară de a primi bani, fără a părăsi locuinţa. De reținut însă este că varianta cea mai scurtă nu este mereu cea mai avantajoasă nevoilor noastre.
Instituțiile financiare nebancare acordă credite fără a cere documente şi certificate suplimentare, făcând astfel acest tip de credit atrăgător pentru client. Tocmai din acest motiv, rata dobânzii a fi mai ridicată decât în cazul creditelor accesate de o companie bancară.
Ea va fi diferită de creditele din bancă. De pildă, la același credit de consum cu cel oferit de o instituție bancară, rata dobânzii se va diminua, însă în cazul băncilor altele sunt impedimentele și ele se traduc prin multă birocrație, giranți sau garanții. Toate acestea încetinesc considerabil procesul de creditare și îl fac pe solicitant să se reorienteze către ceva mai accesibil chiar dacă asta poate însemna o dobândă mai ridicată.

Amânări la plată pentru Credite Rapide

Sub absolut nici o formă nu trebuie să confundăm amânările la plată pentru Împrumuturi Rapide cu împrumutul în rate. Reeșalonarea unui credit nu înemană reducerea valorii acestuia ci doar un nou termen limita de rambursare a împrumutului aflat în derulare.

Valoarea maximă a creditului

Împrumuturile rapide sunt destinate creditelor cu sume mici pentru perioade scurte de timp.

Valoarea maximă a creditelor acordate de companiile nebancare care oferă credite rapide nu este disponibilă clienţilor înregistraţi pentru prima dată.

Astfel că dacă folosiţi pentru prima dată acest serviciu, atunci suma necesară o puteţi strânge doar apelând la câteva companii simultan. După aceasta, pretinzând la următorul împrumut, IFN-ul respectiv vă va oferi posibilitatea de a mări suma creditului. Ofertele companiei se diferenţiază în mod semnificativ, de aceea este recomandat să faceți o conspectare a ofertelor diferitelor instituții nebancare înainte de a solicita un credit rapid.

Este cât se poate de ușor să accesezi un împrumut rapid în mai puțin de 24 de ore de la IFN-uri deoarece societatea ne-a creat mediul necesar pentru a face acest lucru. Ne-a pus la dispoziție toate instrumentele de care avem nevoie pentru a ne facilita exista în acest ritm de viață alert pe care noi toți îl avem.

2018-09-27
Junescu George
Twitter Facebook Google + Stumble linkedin PinterestMai mult

Autori

Postat de : Junescu George
Articolul precedent :

Credius păreri și recenzie

Articolul următor :

Împrumuturi pe termen scurt vs împrumuturi pe termen lung

Articole similare

Refinanțarea unui credit personal, este necesară?

Junescu George 08 oct. 2018
Am nevoie de bani urgent, ce să fac?

Am nevoie de bani urgent, ce să fac?

admin 13 nov. 2018

Care este cel mai bun credit de nevoi personale

Lazar Catalin 08 oct. 2018

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recenzie
FixCredit pareri si recenzie
Recenzie
Viva Credit pareri si recenzie
Recenzie
CreditPrime pareri si recenzie
Recenzie
Provident pareri si recenzie
Recenzie
Hora Credit pareri si recenzie
Recenzie
Ocean Credit pareri si recenzie
Recenzie
Credius Credit pareri si recenzie
Recenzie
Feratum money pareri si recenzie
IFN Credit
IFN Credit IFN Credit
 4.9/5 bazat pe 3248 voturi de la clienti

Ne puteti urmari si pe

Abonare newsletter

Articole recente

  • Cum sa obtii banii de care ai nevoie printr-un credit online

    Cum sa obtii banii de care ai nevoie printr-un credit online

  • Credite de la IFN-uri in 2020

    Credite de la IFN-uri in 2020

  • Ce reprezinta un IFN? IFN explicat pe indelete

    Ce reprezinta un IFN? IFN explicat pe indelete

  • Am nevoie de un credit urgent astazi

    Am nevoie de un credit urgent astazi

  • Ai ramas fara bani dupa sarbatori? Obtine un imprumut rapid!

    Ai ramas fara bani dupa sarbatori? Obtine un imprumut rapid!

Recenzii

Credius păreri și recenzie
8.8

Credius păreri și recenzie

Mindi păreri și recenzie
8.5

Mindi păreri și recenzie

Ocean Credit păreri și recenzie
7.9

Ocean Credit păreri și recenzie

Zaplo păreri și recenzie
7.7

Zaplo păreri și recenzie

Provident păreri și recenzie
9.4

Provident păreri și recenzie

Copyright 2016, Toate drepturile rezervate
IFNCredit

Ne folosim de cookie-uri pentru a va oferi o experienta de navigare cat mai buna setari.

Cookie-uri

Cand accesati un site care foloseste cookie pentru prima data, un cookie este descarcat in terminal. Data viitoare cand accesati din nou acelasi site, terminalul verifica daca aveti un cookie al site-ului respectiv si trimite informatii continute in cookie, inapoi la site. Site-ul observa daca ati mai vizionat pagina, iar in unele cazul, unele elemente nu mai sunt afisate pentru a usura accesibilitatea. De asemenea, s-ar putea inregistra perioada petrecuta pe pagina web, interesele utilizatorului, etc.
In general, rolul cookie este benefic, deoarece face mult mai usoara navigarea pe site-urile des accesate, fara niciun efort din partea utilizatorului.

Cookie-uri necesare

Cookie-ul strict necesar trebuie să fie activat în orice moment, astfel încât să putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivați acest modul cookie, nu vă vom putea salva preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitați acest site, va trebui să activați sau să dezactivați cookie-urile din nou.

Informatii despre cookie-uri

Informatii despre cookie-uri Cookie